Mai nou, aproape in fiecare dimineata, parcurg drumul pe care candva, mergeam la scoala. Cu ghiozdanul in spate, fauream vise. Visam la tine, la noi, la cat de frumoasa si minunata va fi viata mea cand ma voi face mare. Nu, nu e deloc minunata sau poate n-am crescut destul sau poate nu la tine visam, nu la noi… Pe drumul ala am eu timp sa ma gandesc, sa nasc vise… Momentan nu sunt capabila sa mai visez asa ca merg si pas cu pas incerc sa ma vindec. Sa ma vindec de toate “de ce-urile”, de toate bolile sufletului ce mi le-ai lasat…
P.S.: Nu sunt o persoana inchisa, e suficient sa-mi citesti blogul si undeva, printre randuri, acolo sunt eu, poate doar acolo reusesc sa fiu eu…
By EtcLaura
